Dragi prieteni,
De acum încolo, mã gãsiþi aici

Vã aºtept!

Revin cu câteva poze de la Conferinţa Judeþeanã a PSD Dâmboviţa la care a fost prezent şi preşedintele Mircea Geoanã.

M-a bucurat mult decizia Sf. Sinod de a trece în rândul sfinţilor pe Neagoe Basarab. Legãtura sa cu Târgovişte este o mărturie de netăgăduit a spiritualităţii de pe meleagurile noastre. Şi când spun "noastre" mă refer nu atât la România ca ţară, cât la spaţiul dâmboviţean aparte. Prin urmare, am participat cu sinceră bucurie la evenimentul de ieri care a consemnat proclamarea locală a canonizării voievodului. După cum era de aşteptat la o asftel de sărbătoare, foarte mulţi credincioşi au ţinut să fie prezenţi, cu atât mai mult cu cât tot ieri au fost aduse la Târgovişte şi moaştele Sfântului Nifon, patriarhul Constantinopolului.
În rest, tipicul obişnuit: ierarhi numeroşi în frunte cu Patriarhul Daniel, mulţi slujitori ai altarelor şi o slujbă frumoasă. Deranjată brusc în momentul în care Traian Băsescu şi-a făcut apariţia în stilu-i marinăresc cu care ne-a obişnuit şi plictisit deja. Chiar, era nevoie să epateze din nou, refuzând să se aşeze pe locul pregătit în rând cu parlamentarii dâmboviţeni şi capii administraţiei locale şi judeţene? Încerc două răspunsuri: 1. A auzit de neregulile lui Florin Popescu de la Consiliul Judeţean şi n-a vrut să stea lângă el ca nu cumva să fie asociat cu astfel de indivizi. Chestii de campanie, deh... 2. Dacă se aşeza la locul pregătit, mulţimea nu ar mai fi făcut vâlvă şi prezenţa sa ar fi trecut neobservată pe micul ecran. Că deh, iarăşi chestii de campanie, televiziunile mogulilor sunt rele numai atunci când decide Traian Băsescu.

Am asistat cu stupoare, în ultimele săptămâni la o încercare concentrată a forţelor PD-L de a intimida, prin toate mijloacele pe care le au la dispoziţie instituţia Parlamentului. Fie că vorbim de angajarea răspunderii pe câteva legi esenţiale pentru reformarea statului şi a societăţii româneşti, fie că vorbim despre verificarea activităţii unor miniştri care nu reuşesc să facă lumină în cazuri scandaloase de cheltuire a banului public, s-a încercat trecerea în plan secund a forului legislativ şi chiar discreditarea parlamentarilor.

Opinia publică a fost martora unor afaceri scandaloase, descoperite de mass-media, protagoniste fiind nimeni altele decât două membre marcante ale Partidului Democrat Liberal şi, nu întâmplător, apropiate ale familiei Băsescu: Monica Iacob – Ridzi şi Elena Udrea. Dacă în cazul fostei ministre a Tineretului şi Sportului comisia parlamentară de anchetă a putut să lucreze, cel puţin în aparenţă, fără să fie supusă presiunilor de tot felul, la ministrul Turismului situaţia s-a complicat. Parlamentarii care fac parte din “Comisia Udrea” au avut de suportat şicane, jigniri şi ameninţări, toate pe fondul unei atitudini permanent dispreţuitoare, în locul unor răspunsuri oneste, ferme şi limpezi, care să facă lumină în acest caz.

Grav este faptul că prin această atitudine, Elena Udrea a arătat, de fapt, dispreţ faţă de cetăţenii simpli, care au dreptul să ştie cum sunt cheltuiţi banii publici, banii lor. Şi cum cetăţenii sunt reprezentaţi de parlamentari, aceştia din urmă au datoria de a verifica activitatea membrilor Executivului.
De altfel, controlul parlamentar este una dintre consecinţele nemijlocite ale principiului democratic al reprezentării. Parlamentarii, ca reprezentanţi ai Naţiunii, au dreptul şi, mai ales obligaţia, în virtutea chiar a mandatului lor reprezentativ, obţinut prin alegeri, să controleze afacerile publice care, prin natura lor, sunt legate de asigurarea binelui comun şi de apărarea interesului naţional. De aceea, în orice Parlament democratic, controlul Executivului şi al vieţii social-politice în general constituie o prerogativă esenţială, a cărei dezvoltare este indisolubil legată de democratizarea vieţii sociale.

Parlamentul este singurul loc unde miniştrii sunt obligaţi, în sensul juridic al termenului, să se explice, răspunzând criticilor.

Tocmai de aceea, s-a susţinut că funcţia de control este chiar mai importantă decât cea legislativă (Marcel Prelot şi Jean Boulouis). Şi ca să rămânem în sfera cugetărilor lăsate drept repere de către personalităţi marcante ale filosofiei politice, putem să-l amintim aici de Montesquieu, părintele principiului separaţiei şi colaborării puterii, care spunea: „Într-un stat liber, puterea legislativă are dreptul şi trebuie să aibă împuternicirea de a examina în ce chip au fost puse în aplicare legile pe care le-a făcut ea”. Sau: „Atunci când membrii legislativului au încredinţat altcuiva puterea de a executa legile pe care ei le-au făcut, acestora le-a rămas totuşi posibilitatea de a recăpăta puterea, atunci când au temei pentru aceasta, şi de a pedepsi orice are administrare a legilor”. Cei care sunt familiarizaţi cu literatura de specialitate, l-au recunoscut, desigur, pe John Locke, cunoscutul filosof şi om politic britanic.

Cele două distinse reprezentante ale Guvernului (dintre care una a fost obligată să-şi dea demisia, cu speranţa scandalul va înceta) nu numai că nu cunosc toate aceste aspecte, dar nici nu manifestă dorinţa de a respecta principiile de funcţionare ale unui stat democratic. Înlocuiesc, astfel, respectul faţă de normele şi regulile democratice cu o doză infinită de tupeu şi cinism faţă de cetăţeni şi instituţii. Din păcate, cât timp li se suflă puternic în pânze (fără niciun apropo marinăresc), nici nu ne putem aştepta la altceva. Este clar că le fuge pământul de sub picioare, iar gesturile de asemenea natură sunt expresia vie a disperării date de iminenta trezire la realitate a cetăţenilor care nu mai pot fi înşelaţi şi batjocoriţi şi care, peste toate, mai cred în instituţiile statului.

Stimaţi colegi,

Ziua Internaþionalã a Alfabetizãrii a trecut, adesea,neobservatã, prezentând, din pãcate, prea puţin interes pentru reprezentanţii clasei politice. Şi asta pentru cã nu are o mizã electoralã şi nu este un contract cu multe zerouri, din care sã se poatã câştiga ceva. Lipsa de interes are însã şi urmãri. Cifrele ne aratã o realitate îngrijorãtoare, în spatele cãreia se aflã copii care nu au cãlcat pragul şcolii, elevi nevoiţi sã renunţe la frecventarea cursurilor din cauza situaţiei materiale şi, de cele mai multe ori, tineri cu vise spulberate.

Şi pentru cã vorbeam de cifre, sã vedem ce ne spun acestea: în România existã peste 500.000 de analfabeţi. Mai mult de jumãtate dintre elevii de 15 ani din România citesc cu dificultate, dupã cum aratã un raport emis de Consiliul Europei. Totodatã, media copiilor care se chinuiesc sã parcurgã cursiv un text este de douã ori mai mare, în ţara noastrã, decât media europeanã. Mergând mai departe, aflãm cã în România aproape 20% dintre tinerii cu vârste între 18 şi 24 de ani, nu au terminat decât 8 clase. De asemenea, într-un top al abandonului şcolar timpuriu, România se aflã pe locul 3, dupã Malta, care are o ratã de 40%, şi Spania, cu 30%.

România continuã sã se situeze mult peste nivelul celor mai multe dintre statele membre sau care au aderat recent la UE, în ceea ce priveşte rata de abandon şcolar. Recent, valoarea indicatorului pentru România înregistra 19,2%, spre deosebire de ţãri precum Slovenia - 4,3%, Polonia - 5,0%, Republica Cehã - 5,5%, statele membre UE-27 – 14,8%. Numai unul din patru elevi din mediul rural a mers la liceu anul trecut . Principalele cauze care duc la abandonul şcolar sunt sãrãcia şi implicarea copiilor în muncile agricole. Peste 70.000 de copii sunt obligaţi sã renunþe la şcoalã ca sã poatã munci din greu. O treime dintre copiii obligaţi sã munceascã sunt analfabeţi, 40% au un nivel redus al abilitãţilor de scris şi citit, iar unul din cinci astfel de copii nu a fost niciodatã la şcoalã. Opt din zece copii care nu merg la şcoalã sunt romi.

Sã încercãm sã vedem care este tabloul la scarã mondialã. Nici aici cifrele nu aratã încurajator. Aproximativ 776 milioane de adulţi – în mare parte femei – nu au o deplinã stãpânire a noþiunilor fundamentale pentru a scrie sau pentru a efectua calcule matematice. Şaptezeci şi cinci de milioane de copii nu frecventeazã şcoala. Dar chiar şi în rândul celor care sunt la începutul procesului de educaţie, rata abandonului şcolar este foarte ridicatã. În acest context trebuie spus cã rata de alfabetizare a adulţilor români de 97,3% plaseazã þara noastrã pe un ruşinos loc 45 la nivel mondial.

De aceea, trebuie pus un accent deosebit pe educaţie. Este, de altfel, misiunea pe care vrea sã o ducã la bun sfârşit Partidul Social Democrat care vine cu un pachet de legi menit sã asigure un cadru coerent şi stabil învãţãmântului românesc. Reforma propusã de Ecaterina Andronescu vine sã aşeze şcoala pe baze europene, reunind mãsuri ce trebuie luate de urgenţã pentru ca cifrele de mai sus sã nu se mai regãseascã în statisticile viitoare.

Alfabetizarea nu înseamnã doar scris şi citit; în plus, ea se refera la respect, la posibilitãţi şi la evoluţie. În aceastã zi, vã adresez îndemnul de a promova alfabetizarea naţionalã şi de a o sprijini cu resursele necesare pentru a schimba ceva din realitatea deloc îmbucurãtoare de astãzi. De altfel, perioada 2003-2012 este declaratã deceniul ONU pentru alfabetizare, sub deviza „Educaţie pentru toţi”. Fiecare dintre noi avem datoria de a transmite acest mesaj şi de a garanta generaţiilor care vor veni posibilitatea de a învãţa. Prin aceasta, nu facem decât sã le transmitem respectul pe care îl meritã.